Prin Încheierea din 11 februarie 2025, Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă a a sesizat, în dosarul nr. 3280/86/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 153 lit. g) prin raportare la art. 106 alin. (2) şi art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin Decizia nr. 41/2026, instanța supremă a stabilit că judecătorii au puterea de a analiza complet legalitatea unei decizii de pensie, extinzând verificările dincolo de argumentele invocate inițial de instituția statului.
Consultarea instanțelor a evidențiat două opinii jurisprudențiale distincte cu privire la această problemă de drept.
Într-o primă opinie, s-a considerat că instanța de judecată își limitează verificările strict la motivele invocate în decizia emisă de casa județeană de pensii privind cererea de recalculare. Argumentul principal are la bază natura juridică a deciziei, aceea de act administrativ unilateral cu caracter individual, conform definiției din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Faptul că actul este dedus judecății în fața instanțelor specializate în litigii de asigurări sociale nu îi modifică natura. Astfel, instituția emitentă nu își poate completa motivarea cu noi temeiuri de fapt sau de drept pe parcursul procesului, iar controlul jurisdicțional vizează exclusiv elementele consemnate inițial în decizie.
Cea de-a doua opinie susține că verificările instanței nu sunt îngrădite de limitele motivării deciziei contestate. În acest sens, s-a argumentat că analizarea legalității deciziei implică verificarea tuturor documentelor care fundamentează cererea de recalculare, dincolo de simplul motiv de respingere reținut de casa de pensii. Înscrisurile justificative trebuie să îndeplinească toate cerințele legale pentru admiterea cererii, iar o eventuală neconformitate nu poate fi acoperită prin simpla omisiune a autorității de a o invoca în cuprinsul deciziei. În plus, reglementările privind stabilirea drepturilor de pensie din sistemul public sunt norme de ordine publică. Prin urmare, nerespectarea regulilor de întocmire a actelor care atestă stagiul de cotizare sau veniturile obținute atrage sancțiunea nulității absolute, pe care instanța o poate invoca și din oficiu.
Prin Decizie, ÎCCJ constată apariția unei practici judiciare neunitare privind aplicarea art. 153 lit. g), coroborat cu art. 106 alin. (2) și art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, divergențele vizând limitele controlului judecătoresc în cazul contestațiilor formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor emise de casele județene de pensii.
Conform art. 106 alin. (1) și (2) din aceeași lege, admiterea sau respingerea cererilor de pensie se realizează printr-o decizie emisă de casa teritorială de pensii în termen de 45 de zile de la înregistrare. Această decizie trebuie să cuprindă în mod obligatoriu temeiurile de fapt și de drept care fundamentează soluția adoptată.
Aceste reguli procedurale se aplică în mod corespunzător și cererilor de recalculare a pensiei întemeiate pe art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010. Potrivit acestei norme, recalcularea se poate dispune prin adăugarea veniturilor, a stagiilor de cotizare sau a perioadelor asimilate prevăzute de lege, precum și prin valorificarea oricăror altor documente de natură să modifice drepturile de pensie, care nu au fost avute în vedere la stabilirea inițială a acestora.
Recalcularea pensiei se efectuează în situațiile expres prevăzute de lege, fie din oficiu, fie la solicitarea titularului. În cazul inițierii procedurii la cerere, titularul dreptului trebuie să depună solicitarea la casa de pensii competentă, respectând condițiile legale menționate anterior.
Indiferent de modalitatea prin care se dispune recalcularea (din oficiu sau la cerere), casele de pensii soluționează cauza în conformitate cu dispozițiile art. 106 din Legea nr. 263/2010, prin emiterea unei decizii motivate în fapt și în drept, în termen de cel mult 45 de zile de la data înregistrării acesteia.
Potrivit ÎCCJ, dispozițiile legale stabilesc în mod expres competența tribunalelor și a curților de apel în materia jurisdicției asigurărilor sociale, procedură completată corespunzător de normele procedurale civile. Având în vedere această competență, instanța judecătorească învestită cu cenzurarea deciziei de respingere emise de casa de pensii nu se rezumă la o simplă verificare formală. Dacă actul administrativ este nelegal, instanța îl anulează și soluționează direct fondul cauzei, pronunțându-se asupra existenței dreptului subiectiv invocat prin analizarea tuturor apărărilor din dosar.
Astfel, rolul instanței nu poate fi limitat artificial la examinarea exclusivă a temeiurilor de fapt și de drept consemnate în decizia casei de pensii. Beneficiind de plenitudine de jurisdicție, instanța are dreptul și obligația de a verifica direct și integral îndeplinirea tuturor condițiilor impuse de lege pentru recalcularea drepturilor de pensie.
Această abordare este impusă și de jurisprudența europeană privind dreptul la un proces echitabil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant că deciziile autorităților administrative trebuie să poată fi cenzurate ulterior de o instanță cu jurisdicție deplină. Deoarece procedura internă a caselor de pensii nu oferă garanțiile specifice unui proces echitabil, este obligatoriu ca instanța care realizează controlul jurisdicțional să preia acest rol și să asigure o competență de fond completă.
Prin Decizia nr. 41/2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că instanțele de judecată, în exercitarea controlului asupra deciziilor de recalculare a pensiilor emise de casele județene de pensii, nu sunt restrânse la a examina exclusiv motivele invocate în cuprinsul actului administrativ. Judecătorul are competența de a verifica integral atât legalitatea, cât și temeinicia deciziei, raportat la ansamblul dispozițiilor Legii nr. 263/2010.
În conformitate cu art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, această decizie de dezlegare a problemei de drept are caracter obligatoriu pentru toate instanțele.