Proiect pentru majorarea valorii maxime a tichetului de masă

Proiectul de lege care prevede majorarea valorii maxime tichetelor de masă la 45 de lei, adoptat anterior de Senat, a primit recent raport favorabil la Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Pentru a se aplica efectiv, proiectul trebuie adoptat în plenul Camerei Deputaților, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.

Astfel, dacă proiectul va fi adoptat, valoarea nominală a unui tichet de masă va fi de maximum 45 de lei, noua valoare aplicându-se pentru drepturile aferente lunii noiembrie 2025 și va rămâne valabilă în semestrul I al anului 2026, precum și în primele trei luni ale semestrului II din 2026 (iulie, august și septembrie). Potrivit actualelor dispoziții, cuantumul maxim al unui tichet de masă este de 40,18 lei.

Totusi, nu crește valoarea tichetului de masă, ci valoarea maximală a acestuia. Mai mult decât atât, angajatorii nu sunt obligați să acorde valoarea maximală.